Egalul pe care Africa de Sud l-a obţinut în faţa Mexicului (1-1), după o evoluţie entuziasmantă, a isterizat naţiunea lui Mandela. Magazinele au bătut orice record în materie de vânzare a tricourilor sau a mingilor Jabulani, iar un fan-club înfiinţat înaintea CM are deja un milion de membri.
Optimismul gazdelor Mondialului a crescut simţitor în ultima vreme. Cotaţi cu ultima şansă în grupa A înaintea competiţiei, Tshabalala şi compania au demontat preconcepţiile în ceea ce-i priveşte, iar acest lucru se vede peste tot în statul african.
Vânzări de patru ori mai mari
Nikolaus Eberl, un microbist înrăit din Africa de Sud, a înfiinţat, cu o săptămână înaintea startului CM, un fan-club pentru naţionala ţării sale, cu obiectivul declarat să strângă 1.000.000 de membri până la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. "«Eşti nebun!», mi-au spus prietenii atunci", mărturiseşte acum africanul. Nebunia sa nu a prevăzut însă haosul care s-a instaurat la Cape Town, Johannesburg sau Pretoria după egalul cu Mexic. Până ieri, 800.000 de persoane se înscriseseră în organizaţie, dar numărul lor creşte cu câteva zeci de mii pe zi.
Rezultatul din meciul de deschidere al CM i-a ajutat şi pe vânzătorii de tricouri, mingi sau alt fel de articole promoţionale să prospere. Cea mai mare căutare le-au avut replicile echipamentului Africii de Sud şi celebrele deja Jabulani, balonul de joc oficial. Concret, de la partida cu Mexic, sponsorul Adidas a epuizat stocul, asta pentru că vânzările au crescut de peste patru ori ca şi înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu